Starea copilului nu a fost deosebit de complicată pe mâna dreaptă a fost un polidactily de tip II, cu un deget mare care părea că ar fi crescut un mic corn mic. În timp ce părea destul de drăguț, pentru părinți, a fost ceva ce pur și simplu nu puteau accepta.
Prima consultare
„Oricât de departe sau cât de greu, voi face tot ce pot pentru a -l vindeca.”
Când a vorbit despre ziua în care s -a născut copilul ei, mama nu va uita niciodată șocul și întristarea pe care a simțit -o când a aflat vestea în camera spitalului. „Lacrimile vor continua să cadă tot timpul”.
Dar acest val de tristețe nu a învins -o. Privind mâna mică a copilului ei, a luat o decizie fermă:
"Trebuie să -mi dau totul în timp ce el este încă mic. Chiar dacă înseamnă să plec departe, îl voi vindeca!"
Cu această condamnare, familia a început să caute ajutor medical peste tot. Ei au renunțat decisiv la ideea de a fi tratați la nivel local și, în cele din urmă, au decis să călătorească din orașul natal în Wuhan.
În ceea ce privește cauza polidactyly, părinții au avut propriile lor speculații. Tatăl a fumat ocazional și s -au întrebat, de asemenea, dacă formaldehida din renovările companiei în timpul sarcinii a jucat un rol. Dar nu au avut răspunsuri clare-până când au venit la clinică, unde grijile lor au fost în sfârșit ușurate.
Prima consultare
"Nu vreau niciun regret-doar vreau ca copilul meu să fie sănătos."
Înainte de aceasta, ori de câte ori au luat copilul afară, familia se simțea prea jenată pentru a -și lăsa mâna să fie văzută. Vedeau constant asupra ei, pline de durere și durere.
Dacă părinții s -ar simți deja în acest fel, nu au îndrăznit să -și imagineze ce provocări se vor confrunta copilul lor în viitor.
Mama a avut o dorință simplă: pentru copil să uite că acest lucru s-a întâmplat vreodată să-l corecteze în timp ce era încă prea tânăr pentru a-și aminti, astfel încât să poată crește sănătos și fericit.
Când copilul avea șapte luni, părinții au așteptat în afara sălii de operație. Mama se simțea ca „o bucată din inima ei lipsea” până când și -a văzut copilul întins acolo în pace, ca și cum ar fi luat doar un pui de somn obișnuit. Abia atunci s -a simțit mângâiată și bucuroasă.
„Din acel moment, acest lucru nu mai exista în lumea lui și am simțit că merită totul”.
Pentru un copil, lumea este vagă și nouă-din a-și vedea părinții pentru prima dată pentru a descoperi treptat minunile vieții. Dar pentru părinți, întreaga lor lume se îngustează la copilul lor, protejându -i liniștit.
Radiografie preoperatorie
Ținându -și mâna chiar în timp ce dormea
Intervenția chirurgicală nu a fost sfârșitul-nici măcar aproape. Deși procedura nu a fost prea complexă, părinții au dat mai mult de 100% în îngrijirea copilului lor.
De la prevenirea răcelilor pre-chirurgicale la îngrijirea post-op și reabilitare funcțională, mama a fost incredibil de atentă. Chiar în timp ce dormea, ea ținea cu blândețe mâna dreaptă a fiului ei, temându -se că ar putea să apară accidental pe ea.
Pentru a -și ajuta copilul să se recupereze mai bine, a renunțat la locul de muncă și s -a dedicat pe deplin reabilitării și exercițiului fizic. Efortul lor a fost în cele din urmă răsplătit cu rezultate satisfăcătoare.
Check-up postoperator de trei luni
Mama a spus că cicatricea de pe degetul mare al copilului s -a estompat, iar mișcarea lui nu a fost restricționată. Ar putea apuca lucrurile cu una sau ambele mâini ca orice alt copil și să -și arate cu încredere mâna mică.
După ce a trecut prin întreaga călătorie de tratament, mama a simțit că nu numai că și -a schimbat copilul, dar ea însăși devenise mai optimistă și mai curajoasă.
Zâmbetul ei a devenit mai luminos. Gândindu -se la fiul ei mai mare răutăcios și la cel mai tânăr care încă își strâng jucăriile, a spus:
"A fi mamă este cu adevărat extraordinar-nu vei ști niciodată ce lungimi poți merge pentru copilul tău. Descoperiți constant noi limite pentru voi."
